Acasa
Scris de crimson Mar Sept 30, 2008 1:57 pmEi bine, am facut niste povestiri, si ma gandeam sa le postez aici, si poate mai tarziu ma voi apuca de un fic mai serios ( dupa ce ma mai dezvolut la scris >_<" )
( si ca sa imi spuneti daca am evoluat, in spoiler este priam mea tentativa ( groaznica T_T" ) de fic ( nu e terminat ^^" ) )
Victorie?
~ Partea I ~
-Miharu, cand te apuci de teme?
-Le-am terminat deja ! Vreau sa dorm, e ora 12. Mai vorbim maine, zise aceasta in timp ce urca plictisita scrarile spre camera ei.
‘ Tot timpul... aceelasi lucru’ adauga in gand ‘Acelasi ritual plictisitor, somn – scoala – acasa… si iarasi somn Aceleasi obiecte vechi ce stau pline de praf chiar si dupa ce le sterg, ar putea foarte bine sa fie aruncate la vechituri’ isi zise in timp ce se pregatea de culcare. ‘Si colegii, acelasi comportament, aceleasi vorbe. Aceeasi profesori din generala... poate ca ar fi trebuit sa ma mut la alt liceu…’ se gandea Miharu in timp ce tragea draperiile de la fereastra.
‘- Vreau ALTCEVA !’ spuse in timp ce capul ii cadea incet… incet pe perna, dar nici nu se asezase bine ca se trezise in picoare!! Deschise ochii nedumerita.
-Kumiko, iar dormi in picioare ? Ti-am mai zis ca noptile sunt pentru odihna, nu pentru antrenament Uite, acum nu te mai poti concentra in misiune.
-Sigur, sigur… adica MISIUNE ?? intreba Miharu socata.
Tocmai gasise pe cea care vorbise. Era cineva la fel de inalta ca ea, cu niste ochi mari, verzi, de pisica, si niste urechi stufoase ca de… pisica ! Avea la capatul degetelor gheare si i se intrezareau dintii ascutiti prin gura inchisa.
-Nu la asta m-am referit, zise Miharu ca pentru sine. Si tu cine esti ?
-Sigur ca nu la asta te-ai referit Kumiko, sunt convinsa ca stii de misiune. Si haide, doar stii cine sunt, ne cunoastem de mult timp, ma cheama Miharu !
-Si pe mine ma cheama la fel… spuse pe un ton ca si cum nu i-ar fi venit sa creada ca cineva ca acea fata-pisica ar fi putut sa aiba un nume asa de frumos.
-Ah Kumiko, te cheama Kumiko, si nu cerdeam ca o sa vii azi sa ma ajuti, ai aparut asa, dintr-o da… AUU !
Un proiectil cazu de nicaieri si o lovi pe noua miharu in umar. Aceasta se ridica cu o vadita expresie de nemultumire pe fata si mergand putin aerian, incercand sa gaseasca sursa loviturii, zise :
-Deci cum… cum spuneam, dintr-o data. Dar asa ma poti… AI GRIJA KUMIKO!
Cea strigata se uita in sus si vazu ingrozita o… chestie, arata ca si cum ar fi fost facuta din noroi, cu niste ochi mari si exoftalmici de culoare potocalie. Kumiko privea ingrozita in timp ce acel munte de namol cadea tinand in ceva ce cu greu putea fi numita mana un fel de arma ce semana cu un morcov urias. Si cadea tot mai mult, si mai mult, si mai mult…
-Hei tu !
Creatura intoarse capul si in acelasi timp a doua Miharu pulveriza spre capul acesteia o substanta asemanatoare cu ceata. Desi parea doar o incercare disperata de a se apara, in locul capului nu mai ramasese decat un bulgare de namol inghetat.
-Acum Kumiko ! Termina-l !
-Dar… cum ?
-Stii tu, sagetile de foc… Eu inca ma antrenez, deci nu stiu tehnici atat de avansate. Tu estic cea mai inteleapta. Si mai puternica. Dar daca nu stii sa le faci nici pe alea, la ce iti folosesc antrenamentele ? intreba exasperata Miharu.
-Ai grija, spuse Kumiko pe o voce stinsa.
Fata-pisica intoarse capul. Se pare ca monstrul se eliberase si venea rapid catre cele doua. Chiar in ultimul moment Miharu reusi sa ridice un scut care bara atacul mostrului, insa tot se clatina.
-Kumiko, revino-ti ! Ajuta-ma ! striga aceasta in timp ce monstrul lovea din ce in ce mai tare. Scutul se crapa, se sparse. Cand scutul fu distrus, fata-pisica cazu, se lovi, si cu ultimele puteri, se dadu intr-o parte, insa Kumiko ramase acolo, murmurand ‘cu ce as putea sa ajut ?? Cu ce ?’ Iar monstrul se apropia tot mai mult, aproape ca ii simtea miasma, iar ochii lui pareau contorsionati de fericire nebuna.
-KUMIKOO !! urla disperata Miharu.
( si ca sa imi spuneti daca am evoluat, in spoiler este priam mea tentativa ( groaznica T_T" ) de fic ( nu e terminat ^^" ) )
- Spoiler:
- Era o zi senina. Soarele isi revarsa cristalinele sale raze de chihlimbar peste natura amortita inca in prag de dimineata. Totul se retrezeste la viata. In parc, Marry se plimba pe aleea ei favorita, cea care duce spre lac. Ii plac acolo florile cu mireasma lor imbatatoare, copacii cu reflexe sidefii, chiar si pietrele ce parca ar fi din marmura.
In acelasi timp, intr-o lume ciudata, peste care erau doar aburi rosiatici de acid, se auzeau sunetele unei batalii. Un om pe jumatate pisica se lupta cu....ceva. Acel ceva avea niste maini groase, rosii, niste dinti ca de rechin si cel putin 2 metri inaltime. Omul-pisica parea in impas, parca ascundea un un fel de amuleta verzuie in mana si incerca sa nu ajunga chestia la acel cerc, insa nu prea reusea.
Marry se opri cateva clipe sa priveasca rasaritul. Ii placeau foarte mult acele raze aurii care se rasfrangeau peste ea dupa intunericul din noapte. Zambi. I-ar fi placut sa mai stea in acel loc cateva minute dar isi aminti de lacul cel straveziu si porni mai departe, ascultand ciripitul vesel al pasarelelor din copaci, care se bucurau si ele de soare.
In cele din urma, Hajime, caci asa il chema pe omul-pisica, hotara ca nu paote invinge si vru sa se retraga, dar chestia aceea monstruasa ii taie calea si il lovi. Cu ultimele puteri, Hajime deschise o poarta ce se rotea straniu, sari inauntru si.....
Marry ramase inmarmurita......un cerc parca se deschise in fata ei si din el cazu un monstru ,altcumva nu putea sa-l numeasca. Era plin de sange si avea niste urechi mari, de pisica. Acesta se uita cu groaza inapoi in gaura, arunca amuleta din mana lui catre Marry, ii zise:
-Ai grija de cheie!!.....
Si sari inapoi, disparand intr-un nor de fum.
Marry nu se mai gandea la lac.
-Trezeste-te, Marry...
-Acuuum!
Se ridica din pat, si isi arunca privirea pe noptiera eleganta de langa ea. Acolo, mica si nevinovata, statea acea "cheie". Incerca sa nege faptul ca ar fi vazut un monstru in aer, dar aceea dovada de pe masuta o privea dojenitor, nu avea cum sa nege. "Dar...ce a fost?" isi zise.
***
In drumul spre scoala o framantau aceleasi intrebari in timp ce se uita la verzuiul cerc ,cand, parca cazu in vid, o forta o tragea in intuneric, se simtea goala pe dinauntru. Apoi, nimic.
Se trezi speriata intr-un salon de spital.
-Ce s-a intamplat? intreba.
-Ai lesinat, probabil din cauza oboselii, ar trebui sa dormi mai mult, ii spus o asistenta medicala.
-A disparut! zise Marry.
-Ce a disparut? Ai pierdut ceva, fetit-o? intreba asistenta.
-Nu........nimic.
Dar amultea disparuse. Stia, doar era in mana ei inainte sa lesine. "Cum a putut sa dispara?"
Au externat-o peste doua zile si i-au recomandat sa doarma 12 ore pe noapte. Abia astepta sa plece, nu mai suporta atmosfera de acolo
Abia astepta sa plece, nu mai suporta atmosfera de acolo. Abia astepta sa revada lacul ei iubit, deja uitase de "cheie".
ziua urmatoare era deja in parc, se gandea ce va face cand va ajunge la lac.
Dar, acolo il astepta.....omul-pisica. Nu mai era plin de sange, si, inafara urechilo, arata aproape...uman.
-Ai avut grija de cheie? intreba acesta
Marry ramased inmarmurita.
-Nu-ti fie frica, ai avut grija de cheie? reintreba
-N....n....nu....
-Cum nu?
-A....disparut....
-Cum?
-Nu stiu...dar...ce esti tu?
-Ma numesc Hajime. Cheia aceea este cea care deschide poarta ce desparte abisul de Terra.
-Dar de unde esti tu?
-Din abis....a lume plina de ingeri si de demoni, plina de cele mai controversate creaturi. Este o lume in care au fost zavorate toate neajunsurile Terrei, pentru ca aceasta sa ramana o planeta aproape perfecta.
-.....
Dar nu mai avu timp sa spuna nimic, caci un zgomot inferanl ii acoperi vorbele.
-Vino! striga Hajime.
Marry nu mai avu timp sa zica nimic. Omul-pisica o lua pe sus si o puse pe un disc de foc, dupa care se urca si el pe disc, se ridicara spre cer.
-Ce faci? intreba Marry
-Mai mult ca sigur demonii din abis vor sa deschida poarta, zise acesta in timp ce se indreptau spre o directie fara noima pentru Marry.
deodata au inceput sa coboare, au ajuns aproape de pamant, fata crezu ca se vor zdrobi, dar treceau prin sol, desi putea respira, nu mai intelegea nimic, dar in cele din urma s-au oprit si au aterizat pe o platforma rosie, la capatul careia se rotea un vortex urias.
-Haide, trebuie sa trecem dincolo, zise Hajime.
-Dar se presupune ca nimeni nu poate trece de o parte sau de alta fara cheie.
-Eu pot, zise acesta zambind superior.
Trecu dincolo, Marry nu simti nimic in timp ce trecea. Cand ajunse de partea cealalta ramase inmarmurita. hajime se repezi catre unul din demonii ce erau langa poarta si care tinea in mana amuleta, i-o smulse si i-o arunca lui Marry, dupa care o impinse in vortex in timp ce ii spuse: "O sa te contactez!" si se trezi ......... in patul ei ..............
Era noapte. Se gandea ce le va spune parintilor in dimineata urmatoare cand se auzi un zgomot surd si omul-pisica reaparu.
-Deci, sper ca ai inteles ideea, zise acesta cu un aer plictisit, in timp ce firisoare de sange ii se prelingeau din gura. Aperi cheia.Odata intrata in lumea de sub pamant ai primit niste puteri, nu stiu cum sa-ti explic, caci nici eu nu stiu ce ai primit, acestea le vei descoperi in timp. Cheia e mai in siguranta la tine deoarece nu stiu unde sa te gaseasca si ti-au luat-o atunci pentru ca o tineai la vedere si au vazut-o din intamplare. Pe viito fii mai atenta.
-Bi...n.....bine....
-Acum eu plec. Pa!
***
In sfarsit statea pe malul lacului.
-De cand nu te-am vizitat, zise Marry zambind.
Apa se ridica in rotocoale spre cer.
-Dar cum........
Dintr-o data cazu inapoi stropind totul in jur.
Marry fu fulgerata de un gand. Se concentra si din nou apa se misca, de data asta catre ea, se opri deasupra lui Marry, si se retrase inapoi in lac, privita de Marry, care nu mai putea de bucurie.
Victorie?
~ Partea I ~
-Miharu, cand te apuci de teme?
-Le-am terminat deja ! Vreau sa dorm, e ora 12. Mai vorbim maine, zise aceasta in timp ce urca plictisita scrarile spre camera ei.
‘ Tot timpul... aceelasi lucru’ adauga in gand ‘Acelasi ritual plictisitor, somn – scoala – acasa… si iarasi somn Aceleasi obiecte vechi ce stau pline de praf chiar si dupa ce le sterg, ar putea foarte bine sa fie aruncate la vechituri’ isi zise in timp ce se pregatea de culcare. ‘Si colegii, acelasi comportament, aceleasi vorbe. Aceeasi profesori din generala... poate ca ar fi trebuit sa ma mut la alt liceu…’ se gandea Miharu in timp ce tragea draperiile de la fereastra.
‘- Vreau ALTCEVA !’ spuse in timp ce capul ii cadea incet… incet pe perna, dar nici nu se asezase bine ca se trezise in picoare!! Deschise ochii nedumerita.
-Kumiko, iar dormi in picioare ? Ti-am mai zis ca noptile sunt pentru odihna, nu pentru antrenament Uite, acum nu te mai poti concentra in misiune.
-Sigur, sigur… adica MISIUNE ?? intreba Miharu socata.
Tocmai gasise pe cea care vorbise. Era cineva la fel de inalta ca ea, cu niste ochi mari, verzi, de pisica, si niste urechi stufoase ca de… pisica ! Avea la capatul degetelor gheare si i se intrezareau dintii ascutiti prin gura inchisa.
-Nu la asta m-am referit, zise Miharu ca pentru sine. Si tu cine esti ?
-Sigur ca nu la asta te-ai referit Kumiko, sunt convinsa ca stii de misiune. Si haide, doar stii cine sunt, ne cunoastem de mult timp, ma cheama Miharu !
-Si pe mine ma cheama la fel… spuse pe un ton ca si cum nu i-ar fi venit sa creada ca cineva ca acea fata-pisica ar fi putut sa aiba un nume asa de frumos.
-Ah Kumiko, te cheama Kumiko, si nu cerdeam ca o sa vii azi sa ma ajuti, ai aparut asa, dintr-o da… AUU !
Un proiectil cazu de nicaieri si o lovi pe noua miharu in umar. Aceasta se ridica cu o vadita expresie de nemultumire pe fata si mergand putin aerian, incercand sa gaseasca sursa loviturii, zise :
-Deci cum… cum spuneam, dintr-o data. Dar asa ma poti… AI GRIJA KUMIKO!
Cea strigata se uita in sus si vazu ingrozita o… chestie, arata ca si cum ar fi fost facuta din noroi, cu niste ochi mari si exoftalmici de culoare potocalie. Kumiko privea ingrozita in timp ce acel munte de namol cadea tinand in ceva ce cu greu putea fi numita mana un fel de arma ce semana cu un morcov urias. Si cadea tot mai mult, si mai mult, si mai mult…
-Hei tu !
Creatura intoarse capul si in acelasi timp a doua Miharu pulveriza spre capul acesteia o substanta asemanatoare cu ceata. Desi parea doar o incercare disperata de a se apara, in locul capului nu mai ramasese decat un bulgare de namol inghetat.
-Acum Kumiko ! Termina-l !
-Dar… cum ?
-Stii tu, sagetile de foc… Eu inca ma antrenez, deci nu stiu tehnici atat de avansate. Tu estic cea mai inteleapta. Si mai puternica. Dar daca nu stii sa le faci nici pe alea, la ce iti folosesc antrenamentele ? intreba exasperata Miharu.
-Ai grija, spuse Kumiko pe o voce stinsa.
Fata-pisica intoarse capul. Se pare ca monstrul se eliberase si venea rapid catre cele doua. Chiar in ultimul moment Miharu reusi sa ridice un scut care bara atacul mostrului, insa tot se clatina.
-Kumiko, revino-ti ! Ajuta-ma ! striga aceasta in timp ce monstrul lovea din ce in ce mai tare. Scutul se crapa, se sparse. Cand scutul fu distrus, fata-pisica cazu, se lovi, si cu ultimele puteri, se dadu intr-o parte, insa Kumiko ramase acolo, murmurand ‘cu ce as putea sa ajut ?? Cu ce ?’ Iar monstrul se apropia tot mai mult, aproape ca ii simtea miasma, iar ochii lui pareau contorsionati de fericire nebuna.
-KUMIKOO !! urla disperata Miharu.
